Ceasurile publice: doua la Primarie, doua la Prefectura, unu’ la scoala de baieti...
Bihor: La Oradea, Luna e unica din Europa
Oradea e, fara niciun dubiu, un oras care masoara trecerea timpului. Odata cu scurgerea anilor, unele strazile din municipiu au devenit adevarate purtatoare de limbi de ceas. De referinta este cel care sta, de mai bine de doua sute de ani in turnul Bisericii Ortodoxe din centrul orasului. Lacasul de cult a fost denumit ulterior „Biserica cu Luna” datorita unui mecanism unicat, realizat in 1793, care se gaseste sub ceasul din turla bisercii, care pune in miscare o „luna” de metal, reprezentand astfel fazele lunii. Si cu toate ca au trecut peste 200 de ani de la constructia acestui „ceas cosmic”, se pare ca unicitatea inventiei atrage inca admiratori, inclusiv din strainatate. Orologii reprezentative pentru comunitea oradeana sunt si cele din turnul Primariei sau de la Hotelul Vulturul Negru. Si turnul primariei gazduieste un ceas special. Daca, intr-o vreme, din turnul cladirii municipalitatii razbatea la ora exacta si Marsul lui Iancu, de ceva timp aparatura ori a obosit, ori cineva uita sa o cupleze. Cert e ca oradenilor le e dor sa aude zilnic Marsul, nu o data la doua zile. Un alt masurator al timpului din „pupul” targului oradean, se afla in turnul bisericii Sfantul Ladislau, peste drum de cladirea municipalitatii. In centrul orasului sunt, asadar, patru orologii vechi, dar care functioneaza. Problema e cu cele noi. Daca toate ceasurile care au peste 100 de ani fiecare functioneaza, Oradea are si ea ceasuri mai... noi, montate de persoanele din fruntea muncipalitatii care au visat ca vor ramane in posteritate cu munca lor. Doritorii au ramas dor cu intentia de a face pentru ca orologiile mai noi fie nu mai merg, fie arata ora inexacta. Dar de existat, exista. Nu peste tot, dar un ochi bine format le poate despita. Mai ales cand aceste orologii stau insirate de-a lungul bulevardului Dacia. Tot la cate 300 de metri, gasesti cate un ceas. Functional sau nu. Asa ca pe acest drum se gasesc nu mai putin de patru ceasuri stradale. Inainte de sensul giratoriu provizoriu instalat pe Dacia, se afla primul astfel de orologiu, dar care nu mai arata, de multa vreme, ora exacta. Urmatorul sta falnic la intersectia bulevardului Dacia cu bulevardul Decebal, care arata si temperatura din aer. Ceasul merge cand vrea, dar le da oradenilor sentimentul ca cineva se gandeste la ei destul de mult, macar pentru a masura trecerea timpului. La nici 200 de metri, spre Muzeul Ţarii Crisurilor, mai exista un ornic fixat pe fatada cladirii Agentiei de Mediu. Daca unii carcotasi spun ca site-ul cu date despre mediu al insitutiei nu e bun, atunci acest orologiu salveaza aparentele. Ceva merge ceas acolo. In imediata apropiere a acestei cladiri se afla un alt ceas, montat pe cladirea Scolii Generale „Dacia”. Acela macar e unul care tine socoteala minutelor, poate in virtutea ca profesorii sau elevii inscrisi la scoala nu vor intarzia. Oradea este un adevarat oras al masurarii timpului. Pierdut sau nu. Pacat ca orologiile relativ noi din oras lasa de dorit. Asta arata ca, intr-adevar lucrurile vechi merg mult mai bine decat cele noi. Dovada ca s-a cam pierdut timpul cu fabricarea si montarea ceasurilor noi. (Laura Breb)
Brasov: Trei ceasuri bune si unul rau Orologiile rele din Brasov s-au dat de ceasul mortii. In urma cu numai vreo zece ani, nu era intersectie mai acatarii care sa nu aiba si un cadran. Dupa posibilitati si afectiuni, acestea masurau curgerea clipelor in chip mai sui ori mai stramb. Vazandu-se depasite de nazuroasele ceasornice care ba fugeau cu viitorul in compas, ba ramaneau nauce cufundate intr-un trecut mai suportabil, autoritatile n-au mai pierdut timpul. Si au demontat, bucata cu bucata, toate ceasurile publice din oras, pe motiv de giratorii. Au mai ramas vreo doua pirpirii prin gara, ca nu se face sa dam peste cap si mersul trenurilor, daca vremilor le-a sunat deja ceasul. Asa ca am ramas cu orologiile valoroase de pe turnurile istorice, unde nu ajungea nici asfaltatorul, nici excavatorul edilului sef. E drept ca acestor cadrane li se si pierde nasterea in adancul atator timpuri. Ceasul Casei Sfatului, bunaoara, a fost instalat pentru prima oara prin 1523, de o mana de mester iscusit: Georgius din Sighisoara. Nu stim ce va fi fost cu prabusirea turnului de la 1662 si dupa incendiul de la 1689, dar reconstructia sa in doua etape (1770-1774 si 1910) il aduc in forma care se vede si astazi, dovada ca unele lucruri, desi stravechi, merg... ca ceasul. Un alt orologiu care si-a aratat limba multor grozavii este cel al Bisericii Negre. In 1514, dupa aproximativ un secol de la ridicarea bisericii, este mentionat ceasul de turn, concomitent cu procurarea unor mari cantitati de cupru si cositor. S-a turnat atunci cel mai mare clopot bisericesc din Romania. Cele doua se imbinau in chip desavarsit: ornicul strabatea sirul vremilor, iar clopotul insemna, cu cate un dangat, inceputul ori sfarsitul umbletelor. Intr-un ceas bun a fost si infrumusetarea Ansamblului Bisericii „Sf. Nicolae” din Scheii Brasovului, de care s-a preocupat Petru Cercel, intre anii 1512 si 1515, lucare desavarsita peste opt decenii, dupa cum arata pisania: „In zilele acestui protopop Mihai, s-au sculat Aaron Voda de la Moldova de au mai ajutat sfanta biserica de ce n-au ispravit Patru Voda. Aaron au ispravit si au zugravit si au mai inaltat si turnul in anul 1595.” Turnul are nevoie de reparatii, la mijlocul secolului al XVIII-lea, astfel ca, o data cu restaurarea lui se instaleaza, la 1752, si ceasul bisericii. Din fericire, aceste orologii au dainuit asemenea altora, ceva mai aduse spre secolul trecut, cum ar fi ornicul Bisericii Bartolomeu sau cel al Palatului Finantelor (astazi: Primaria Brasov). Si daca in al doisprezecelea ceas, dupa atata peregrinare cu ochii dupa orare, te trezesti ca iti da ghes foamea spre niste minuturi, e de unde. Chiar daca te poate speria denumirea „Ceasu’ rau”, nascuta de la un pardalnic de ceas cu timpi morti dintr-o intersectie brasoveana... (Ecaterina Pavel)
Caras-Severin: Cine da ora exacta Inca din cele mai vechi timpuri oamenii isi dadeau intalnire orientandu-se in timp si spatiu. Pe vremea stramosilor nostri Praslea cel Voinic si merele de aur, eroii principali se intalneau la locul stabilit, la ora la care soarele era de trei sulite pe cer. De obicei locul stabilit era un stejar ori o rascruce. Dupa ce administratia publica locala a plantat ceasuri in buricul targului, cetatenii au capatat obiceiul de a se intalni „la ceas”. Deci ceasurile publice sunt un lucru bun. Un ceas revolutionar Vreme de 40 de ani, de prin 1960, pana la sfarsitul mileniului doi, in Resita a fost un singur ceas public, langa Centrala Termica a orasului. Locul era numit „Ceasul de la Sapte Noiembrie” datorita (sau din cauza) faptului ca timpurile se ghidau dupa Marea Revolutie Socialista, singura revolutie din Octombrie care se sarbatorea in Noiembrie, ceea ce dovedeste ca istoria se mai schimba si ca timpul este relativ (lucru confirmat si de Einstein, fara sa fi vazut ceasul de la Resita). Multe generatii de indragostiti resiteani si-au dat intalnire sub „Ceasul de la Sapte Noiembrie”, dupa care s-au deplasat la cofetarie, sau la cinematograf (dupa aceea nu mai conteaza ce faceau, deoarece articolul de fata nu este despre sex). Ceasul rau (?) Ceasurile (si anii) au trecut si, in urma cu vreo trei ani in Resita a aparut primul ceas public, cu afisaj electronic, in fata Universitatii „Eftimie Murgu”. Ceasul a fost plantat de fostul primar, Liviu Spataru, cu putin timp inainte de alegeri, dar, din pacate, pentru el, nu a mai fost reales, ceea ce dovedeste ca „ceasul bun”, pentru unii, este „ceasul rau, pisica neagra”, pentru altii. Ceasul respectiv indica nu numai ora ci si temperatura, iar daca e sa fim atenti la detalii, trebuie sa recunoastem ca tot din acea vreme in Resita a inceput sa se vorbeasca mai insistent despre incalzirea globala. Oamenii de stiinta sustin, totusi, ca nu exista nicio legatura intre ceasul local si fenomenul global (cercetarile continua). Ceasul de la Universitate este vizibil si functioneaza aproape tot timpul. Paradoxal, intreband eu vreo doi cetateni varstnici, maxim sase, daca au cunostinta despre vreun ceas public in Resita, absolut toti mi-au spus ca stiu de „Ceasul de la Sapte Noiembrie”, de unde trebuie sa intelegem ca un ceas se impune in timp - si pentru asta are nevoie de cateva decenii. Cetatenii mai tineri mi-au spus ca au ceas pe telefonul mobil, ori m-au dat dracului cu intrebarile mele idioate. Un ceas judetean Ca sa fim corecti pana la capat, trebuie sa mentionam ca in Resita mai exista si un „ceas judetean cu limbi” (este instalat pe frontispiciul Salii Polivalente si este administrat de Consiliul Judetean Caras-Severin). Ceasul exista de peste trei decenii, dar nimeni nu se mai uita la el fiindca ani la rand nu a functionat ori arata orele aiurea. Culmea, acum arata ora exacta, dar poate ca e prea tarziu. Ceasul concordiei Recent, adica saptamana trecuta, primarul Resitei, Mihai Stepanescu, a anuntat ca va instala un mare ceas electronic, cu afisaj digital, in centrul civic. Carcotasii spun ca primarul vrea sa arate ca ora exacta se da de la primarie, dar edilul si-a justificat astfel initiativa: „Macar de revelion, cand suntem toti impreuna, in centru, as vrea sa destupam sampania la ora exacta.”. (Matei Mircioane)
Vaslui: Vasluienii umbla cu ceasuri duble Pe timpuri, Vasluiul era ticsit de ceasuri publice. Cum veneai spre municipiul resedinta de giudet, venind dinspre Bacau, un ceas electronic montat la intrarea in Intreprinderea de Aparate de Masura si Control (IAMC) te anunta o gramada de lucruri: cat era ora, cat temperatura... numai de cate ori si cu cine si-a facut de cap nevesta in absenta lor vasluienii nu puteau afla. Ca mai toata industria vasluiana, si respectiva unitate a cam „dat coltul”, iar ceasul respectiv a disparut demult, asta desi pe la Vaslui nu s-a turnat niciun episod din Dosarele X. In „buricul” targului, alte doua ceasuri. Unul electronic, care era amplasat exact langa hotelul „Racova”, indica si cate grade sunt. Celsius, nu de alelalte, de la trascau! Avea niste beculete rosii, ca daca l-ar fi vazut noaptea vreun roman venit dintr-odata din secolul trecut, ar fi crezut ca prin apropiere ar putea gasi si vreun bordel. Bietul ceas – cate coincidente! – a avut in comun cu comunismul nu doar culoarea, ci si belelele aparute din 1989 incoace, perioada in care ba functiona, ba nu functiona, asta pana intr-o buna zi – buna, nu si pentru el! – in care si-a dat obstescul sfarsit, asa ca a fost luat si carabanit de-acolo, iar in locul lui a aparut un ecran urias, publicitar, la care vasluienii care n-au bani de bilete pot vedea uneori meciurile lui FC Vaslui. Din toate ceasurile de altadata, doar unul singur mai exista: cel din turnul Palatului Administrativ. Da’ nici el nu se simte prea bine, saracu’! In primul rand, s-a pricopsit cu doua fete. Nu neaparat ca ar fi fatarnic, pur si simplu are doua fete, una orientata catre gara, iar cealalta, catre suburbia Gura Bustii. Ei bine – sau mai degraba ei rau! – au fost zile cand vasluienii care veneau dispre gara vedeau o ora, iar cei dinspre Gura Bustii vedeau alta. Alteori, cele doua fete se puneau de acord, dar tot rau era, pentru ca tot alandala mergeau, chiar si in consens, si una si cealalta aratand aceeasi ora, care era insa diferita de cea reala, fiind mai inainte sau mai in urma chiar si cu cate o suta de minute. Colac peste pupaza, de acelasi dublu-ceas se leaga si amintirea care dateaza din urma cu cateva luni, cand, la din ora in ora, din turnul Palatului Administrativ se auzea „Desteapta-te, romane!”, care-i destepta pe romanii din Vaslui chiar si la miezul noptii! Acum vasluienii stiu in permanenta cat e ceasul, mai fiecare, cat de sarac ar fi, avand cate un telefon mobil care-i indica ora exacta. Vasluienii stiu acum cat e ceasul, dar asta nu-i ajuta cu nimic! (Daniel Grosu)
|
Comentariile pentru articolele din arhiva au fost blocate. Va rugam sa vizitati sectiunea curenta a siteului Ghimpele.ro. |
|
De cate ori ati dat spaga?
676 voturi |
|
PAREREA LUI TOPAN |
|
|
.jpg)
